Situri și monumente de epocă romană

Băile romane Aquae – Călan

Băile romane Aquae se află pe malul stâng al râului Strei, la cca. 2 km nord de orașul Călan, pe DN 66 (respectiv E 79). Băile au fost utilizate de către romani, existența lor fiind atestată de inscripția „GENIO PAGI AQUAENSIS”, aflată pe o piatră din altarul bisericii din Streisîngiorgiu. Alte inscripții descoperite erau adresate de către bolnavi zeilor vindecatori Hercule, Aesculap, Nimphe, Mitras. Izvoarele termale de la Aquae au fost de asemenea însemnate pe harta Tabula Peutengeriana printr-un desen special, care indica băi termale importante. Astăzi se mai poate vedea bazinul roman săpat în stâncă, cu perimetrul de cca 94 m, lungimea de 14.2 m, lățimea de 7.5 m și adâncimea de 4 m. Acesta este alimentat de trei izvoare care țâșnesc din fundul bazinului. Scurgerea apei se face printr-un jgheab săpat in piatră. În prezent cele șapte izvoare termominerale au fost captate, în zonă dezvoltându-se o stațiune cunoscută.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala Daciei romane. Ruinele orașului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic în localitatea Sarmizegetusa, județul Hunedoara. Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munții Orăștiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa romană era amplasată pe un teren aproape plat, în bazinul Hațegului, la cota 531 m. Orașul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi „Porțile de Fier ale Transilvaniei”. Alegerea amplasamentului pentru întemeirea orașului s-a făcut în baza avantajelor strategice și economice, cu Munții Retezat la sud și Munții Poiana Ruscă la nord care constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în liniște, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia și Bumbești. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre și făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).

Castrul roman de la Cigmău

Castrul roman Germisara, cunoscut și drept castrul roman de la Cigmău, a fost un castru de unitate auxiliară, aflat pe malul drept al Mureșului, pe platoul Turiac, localizat la sud de satul Cigmău, în imediata apropiere a localității Geoagiu. Este supranumit și Cetatea Uriașului sau Cetatea Urieșilor. În castru a fost cantonată unitatea militară Numerus Singulariorum Britannicianorum, precum și subunități ale Legiunii a XIII-a Gemina. Până în anul 1990 pe întreaga suprafață a castrului au fost efectuate lucrări agricole, ce au dus la distrugerea parțială sau, în unele porțiuni, totală a zidurilor. Descoperirea efectivă a castrului a avut loc în septembrie 2007 și este considerat de specialiști foarte important pentru că apăra vechiul drum imperial care unea Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de Micia (Vețel) și Apulum (Alba Iulia), dar și exploatările de aur din Munții Apuseni (Zlatna și Roșia Montană). Fiind construit pe o culme, castrul de la Cigmău urmărește forma accidentată a terenului, deosebindu-se de majoritatea castrelor romane, de formă rectangulară. Suprafața castrului este de aproape 2,4 ha, dimensiunile maxime fiind de 320 m lungime și de 170 m lățime, de la nord la sud. Castrul era legat de așezarea civilă, de termele de la Geoagiu Băi și de cariera de andezit printr-un drum principal. Pe baza monedelor descoperite, se consideră că acest castru a funcționat neîntrerupt cel puțin în intervalul cuprins între anii 100-250 d.C.

Germisara – Geoagiu-Băi

Băile termale romane sunt situate în localitatea Geogiu Băi, la 18 km de Orăștie, într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m, aflat la altitudinea de 350m, cunoscut drept „Dâmbul Romanilor”. Calitățile curative ale apelor termale de la Geoagiu-Bai sunt cunoscute din antichitate. În perioada romană complexul a funcționat în două faze: una exclusiv de suprafață, a doua în subteran și suprafață. În centrul mamelonului se afla o cavitate naturală, rezultat al activității apelor termale din subteran, care în antichitate era plină cu apă termală. Romanii au amenajat o rețea de canale de dirijare a apei de la sursă spre bazinele săpate în pamânt și căptușite cu scândură, aflate la baza mamelonului sau în imediata vecinatate. Din acest moment „lacul” devine un loc de cult. Intensa utilizare în epoca romană este dovedită de descoperirea în 1935 a statuilor lui Esculap si Hygeea, precum și a templului dedicat Nymphaelor, a unor altare, statui, monede, și plăcuțe votive din aur dedicate zeităților tămăduitoare și protectoare ale apelor termale. Tot la Geoagiu Băi se păstrează o porţiune dintr un drum roman (spre cătunul Poienari) pavat cu dale de piatra și care avea rol de legatură cu castrul de la Cigmau. În prezent mai există doar o porțiune în lungime de 165 m. După retragerea romanilor băile au fost probabil părăsite, următoarea mențiune despre ele fiind făcută de un mercenar italian, Giovan Andrea Gromo, care consemnează refacerea băilor la mijlocul sec. XVI de către regina Isabela, soția lui Ioan Sigismund Zápolya, regele Ungariei. Apa izvoarelor este calcaroasă, termală şi feruginoasă, cu o temperatură de 33°C, făcând parte din rândul apelor oligometalice mezotermale. Staţiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi a primit în 2010, la Bruxelles, titlul de „Destinaţie turistică de excelenţă a României”.