Castele și conace

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor, este situat în municipiul Hunedoara și a fost ridicat în secolul XIV, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlasti. Castelul Hunedoara este o construcție impunătoare, una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara. Diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare, în care se împletesc elemente gotice, neo-gotice, renascentiste și baroce. Castelul se întinde pe o suprafață de 7000 metri pătrați, care includ 42 de încăperi, două terase și două poduri. Galeria și donjonul – ultimul turn de apărare, rămase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele unui călugăr) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor și Bastionul alb care servea drept depozit de alimente, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai distinge, destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că își trag numele urmașii lui Iancu de Hunedoara (Corvini). Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.

Castelul Kendeffy, Sântămăria Orlea

Castelul a fost construit în 1702 în stil baroc și este atribuit familiei Kendeffy. Se află aproape de centrul localității, deasupra drumului care leagă satele Râu de Mori și Sântamăria Orlea. Cladirea are un plan aproape dreptunghiular, este compus din trei unități, și atrage atenția asupra sa mai ales datorită turnului său monumental. Castelul are un aspect predominant neogotic, prin următoarele elemente arhitecturale: turnul, balustrada cu crenel, fiale, ferestre în arc frânt, balconul mic, dar și datorită compoziției sale asimetrice. După moda secolului al XIX-lea, Árpád Kendeffy a dorit amenajarea unui parc englez în jurul castelului, fiind conștient de faptul că parcul și castelul formează o unitate organică, iar peisagistul Wilhelm Klensky a elaborat un proiect detaliat în anul 1874 pentru parcul Kendeffy. În fața castelului a fost plasată o terasă cu partere goticizante, decorate cu vase de mari dimensiuni. Klensky a relatat și despre existența unui lac artificial, ale cărui golfuri dispăreau în spatele unor grupuri de plante aranjate pitoresc. În parcul de dimensiuni relativ reduse se găsea o varietate bogată de arbori. Castelul Kendeffy, cu volumetria sa variată, evocă aspectul cetăților medievale franceze. În 1982 a fost transformat în hotel, care a funcționat până la retrocedare. Castelul este proprietate privată.

Curtea nobiliară a Cândeștilor

Curtea nobiliară a Cândeștilor se află în centrul localității Râu de Mori. Curtea a fost construită în secolul al XVI-lea, pe ruinele unor vechi edificii romane, și a aparținut familiei Cândea. Monumentul este format dintr-un ansamblu de construcții care cuprinde o clădire rezidențială, capela de curte, grajd, anexe, moara și biserica. Având forma de “L”, primul nivel al clădirii este îngropat în pământ. Deși era inclus în Programul Național de Restaurare, după câteva intervenții de urgență la clădirile rămase încă în picioare, lucrările au fost abandonate.

Curtea nobiliară Sălașu de Sus

Curtea nobiliară de la Sălaşu de Sus a fost construită în Evul Mediu târziu, fiind o a doua reședință a nobilului de la cetatea Mălăiești. Fiind utilizată în timp de pace, camerele, construite în jurul unei curţi interioare, erau mai mari decât cele ale fortificaţiilor şi aveau ferestre largi cu ochiuri de sticlă rotundă, lucrată manual. De asemenea, ferestrele aveau deasupra bolţi de cărămidă din care s-au păstrat până astăzi doar câteva rămăşiţe. Se pare că pe locul unde a fost ridicată curtea nobiliară exista deja un turn fortificat care apăra drumul spre sat și care a fost integrat construcției. Acesta avea ziduri groase și ferestre înguste iar intrarea era mai sus de nivelul solului, astfel încât la ușă se ajungea pe o scară de lemn mobilă. Sunt vizibile spărturile din zid unde era prinsă platforma de lemn.