Ținutul Pădurenilor, una dintre cele mai originale, mai unitare şi mai conservatoare zone etnofolclorice din România, se întinde pe versantul estic al Munţilor Poiana Ruscă, între Valea Cernei şi Valea Mureşului. Satele pădurenești, deși așezate pe culmi de deal, au o formă adunată, caracteristică mai degrabă satelor de la câmpie și păstrează încă multe exemple de arhitectură populară autentică. Unul dintre ele are însă o poveste specială. Satul Alunu se află la marginea unei cariere de marmură care a funcționat mai bine de 200 de ani și care a aprovizionat cu material șantierele multor palate austro-ungare dar și pe al Casei Poporului. Într-o vreme cel mai prosper sat din regiune, Alunu este azi aproape părăsit, singurii locuitori permanenți fiind un cioban și cele două măicuțe care au grijă de biserica cea mare, un edificiu unic, construit în întregime din marmură. De altfel, toate casele din sat au fundația sau primul nivel construit din blocuri de marmură și tot cu marmură este pavat drumul pe care se ajunge în Alunu. În mijlocul satului, biserica din lemn, una dintre cele mai vechi din Ținutul Pădurenilor, aflată pe lista monumentelor istorice, domină așezarea de pe o colină.
Alte locuri de vizitat
Alunu, satul de marmură
Satul Ursici
Ursici este un sat în care timpul nu se grăbește. Departe de nebunia lumii moderne, aproape de seninul cerului, satul Ursici este un loc vrăjit, un fel de pădure adormită, ce păstrează mult din felul de viață al dacilor. Doar 15 gospodării sunt aici, risipite pe crestele unui deal de unde se deschide o perspectivă largă către centrul lumii dacice, cu cetatea Piatra Roșie în prim-plan și vârful Godeanu, socotit de mulți drept muntele sfânt al dacilor, pe fundal. Din Ursici, satul fără curent electric unde oamenii trăiesc ca acum 2000 de ani, se pot zări atât crestele Retezatului cât și ale Parângului. Clădirea veche de lemn a şcolii aminteşte de anii în care la Ursici trăiau familii de tineri cu copii.
Ultimii zece kilometri ai drumului care porneşte din valea Luncanilor spre Ursici urcă abrupt și sinuos prin pădure și pot fi parcurși doar cu mașini de teren, numai când pământul este uscat.