Vulcanii din Țara Hațegului

Imagine: 
Romanian
Drumul vulcanilor este un traseu turistic tematic, din cadrul Geoparcului Dinozaurilor, Țara Hațegului, județul Hunedoara. Traseul pornește din centrul comunei Densuș, în fața primăriei, pe o distanță de 3 km, după care se împarte în doua trasee secundare: unul care merge spre nord, peste Râul Densuș și al doilea continuă pe drumul principal spre Satul Strei, unde există puncte de observație geologice pentru “pietre care fierb” sau bombe vulcanice “false”.Urmând primul traseu, se va observa contactul dintre vulcani și fundul marii. Cu 70 de milioane de ani în urmă, aici se afla o insulă tropicală, scăldată de apele Mării Tethis și populată de dinozauri pitici. De pe panourile amplasate pe traseu, se pot afla mai multe despre rocile vulcanice, modelarea lor în forme de relief sau cum este influențată dezvoltarea vegetației. In aproximativ 30 de minute se ajunge într-un puct de belvedere, de unde se pot vedea satele de pe vale și panorama Țării Hațegului. Poteca trece printr-o pădure de fag, unde, se pot urmări păsările: ciocănitori, sticleți, cinteze, măcăleandrii, gaițe, coțofene sau porumbei de scorbură, iar de pe platou se pot vedea corbi, șoimi sau acvile.Al doilea traseu continuă pe drumul principal spre satul Ștei, având câteva puncte de observație geologice cu obiective precum „pietrele care fierb” sau bombe vulcanice „false”.Bombele vulcanice sunt fragmente de lavă sau roci rupte din coțul vulcanic în timpul exploziei și aruncate în aer. Bombele din acest depozit provin dintr-o lavî andezitică, au forma rotundă și uneori prezintă exfolieri concentrice (semn al unei răciri rapide). Fragmentele mai mici de lavă (sub 6 cm) formeaza lapilli, iar cele mai fine formează cenuși vulcanice. Dimensiunile mari ale bombelor vulcanice observate aici arată că centrul exploziei vulcanice se afla în apropiere, la o depărtare de cca.20 km, dar locația centrului nu a fost încă găsită.