Germisara - Geoagiu-Băi, băile romane, drumul roman

Imagine: 
Romanian
Băile termale romane sunt situate în localitatea Geogiu Băi, la 18 km de Orăștie, într-un promontoriu circular cu diametrulde 90-95 m, aflat la altitudinea de 350m, cunoscut drept „Dâmbul Romanilor”. Calitățile curative ale apelor termale de la Geoagiu-Bai sunt cunoscute din antichitate. În perioada romană complexul a funcționat în două faze: una exclusiv de suprafață a doua în subteran și suprafață. În centrul mamelonului se afla o cavitate naturală, rezultat al activității apelor termale din subteran, care în antichitate era plină cu apă termală. Romanii au amenajat o rețea de canale de dirijare a apei de la sursă spre bazinele săpate în pamânt și căptușite cu scândură, aflate la baza mamelonului sau în imediata vecinatate. Din acest moment „lacul” devine un loc de cult. Intensa utilizare în epoca romană este dovedită de descoperirea în 1935 a statuilor lui Esculap si Hygeea, precum și a templului dedicat Nymphaelor, a unor altare, statui, monede, și plăcuțe votive din aur dedicate zeităților tămăduitoare și protectoare ale apelor termale. Tot la Geoagiu Băi se păstrează o porţiune dintr un drum roman (spre cătunul Poienari) pavat cu dale de piatra și care avea rol de legatură cu castrul de la Cigmau. În prezent mai există doar o porțiune în lungime de 165 m/ După retragerea romanilor băile au fost probabil părăsite, următoarea mențiune despre ele fiind făcută de un mercenar italian, Geovan Andrea Gromo, care consemnează refacerea băilor la mijlocul sec. XVI de către regina Isabela, soția lui Ioan Sigismund Zápolya, regele Ungariei. Apa izvoarelor este calcaroasă, termală şi feruginoasă, cu o temperatură de 33°C, făcând parte din rândul apelor oligometalice mezotermale. Staţiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi a primit în 2010, la Bruxelles, titlul de „Destinaţie turistică de excelenţă a României”.