Biserica din Sântămărie Orlea

Imagine: 
Romanian
Este o biserică reformată-calvină, inițial de rit ortodox, ctitorită de membii familiei Cândea la sfârșitul secolului XIII. Este construită într-un stil compozit, ce face trecerea dinspre romanic, spre gotic. Este compusă dintr-o navă dreptunghiulară, un turn pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive. Pictura murală din interior este foarte veche și se pot observa trei straturi din etape diferite: primul cuprinde două cruci de consecrație, din faza de construcție a bisericii; al doilea pare a fi opera a unui pictor originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, datat printr-o inscripție fragmentară la 1311, căruia îi pot fi atribuite picturile din naos; al treilea strat este reprezentat de picturile din altar, ce par a fi opera unui pictor local. In interiorul bisericii sunt păstrate numeroase piese arhitectonice romane, a căror proveniență este cu siguranță Sarmizegetusa.